03h00 CET
22/01/2026
Echipa ideală a Cupei Africii pe Națiuni 2025, dominată de senegalezi și marocani, a fost publicată de Confederația africană de fotbal (CAF), la câteva zile după succesul Senegalului la turneul final din Maroc, scrie L'Equipe.
Doar trei națiuni sunt reprezentate în ''11''-le ideal, cele două finaliste dominând în mod evident. Sunt prezenți patru senegalezi, patru marocani și trei nigerieni. Victor Osimhen, Ademola Lookman și Calvin Bassey reprezintă Nigeria, care a terminat pe locul trei în competiție după ce a învins Egiptul în finala mică (0-0, 4-2 la penalty-uri).
Din echipa Senegalului au fost selectați Sadio Mane, cel mai bun jucător al turneului, Pape Gueye, Idrissa Gueye și Moussa Niakhate. De la Maroc au fost aleși Brahim Diaz, golgheterul competiției, Yassine Bounou, desemnat cel mai bun portar, Noussair Mazraoui și Achraf Hakimi.
În finala de duminică de la Rabat, Senegal s-a impus cu 1-0 după prelungiri, prin golul marcat de Pape Gueye (94).
Iată echipa ideală a CAN 2025: Bono (Maroc) - Hakimi (Maroc), Mazraoui (Maroc), Calvin Bassey (Nigeria), Niakhate (Senegal) - Issidra Gueye (Senegal), Pape Gueye (Senegal), Lookman (Nigeria) - Brahim Diaz (Maroc), Osimhen (Nigeria), Sadio Mane (Senegal). AGERPRES/(AS-redactor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: www.cafonline.com