03h00 CEST
11/04/2026
Talentatul ciclist francez Paul Seixas (19 ani) a câștigat etapa regină a Turului Țării Bascilor, vineri, la Eibar, iar astfel și-a mărit avansul în clasamentul general, înaintea sosirii de sâmbătă, transmite AFP.
Liderul echipei Decathlon CMA CGM s-a impus la sprint, cu timpul de 4 h 30 min 02 sec pe 176,2 km, în fața germanului Florian Lipowitz (Red Bull Bora Hansgrohe), alături de care a evadat cu 30 de kilometri înainte de sosire, în penultima din cele opt cățărări din program.
Cei doi au trecut linia de sosire cu mai mult de un minut (1 min 03 sec) avans față de spaniolul Javier Romo (Movistar), urmat de un grup din care au făcut parte principalii favoriți, între care slovenul Primoz Roglic (Red Bull Bora Hansgrohe) și francezul Kevin Vauquelin.
În clasamentul general, Seixas conduce un un avans de 2 min 30 sec față de Lipowitz, clasat al treilea în Turul Franței de anul trecut, și are 3 min 40 sec față de Roglic, câștigătorul a cinci mari tururi.
Seixas a câștigat deja două etape ale cursei, iar sâmbătă poate deveni primul ciclist francez de la Christophe Moreau, în 200, care se impune într-o cursă pe etape de nivelul World Tour, primul eșalon valoric al ciclismului mondial.
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)