03h00 CET
11/12/2025
Francezul Isack Hadjar și-a făcut marți debutul ca pilot al echipei de Formula 1 Red Bull, la care va fi coechipier în sezonul viitor cu cvadruplul campion mondial olandez Max Verstappen, informează AFP.
Hadjar a condus în premieră un monopost Red Bull ca pilot oficial al acestei echipe, cu ocazia testelor de final de sezon de pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi, la două zile după ce s-a clasat pe locul 12 în ierarhia finală a ediției 2025 din Marele Circ.
Acesta a fost sezonul său de debut în cea mai importantă competiție automobilistică de pe planetă, în care a pilotat sub culorile echipei Racing Bull, 'sora' mai mică a Red Bull.
'A fost minunat să-mi termin primele tururi ca pilot oficial Red Bull. Mă bucur să știu că în ianuarie voi avea ocazia să lucrez cu și mai mulți membri ai acestei echipe, care m-au primit atât de călduros', a spus Hadjar.
'Evident, mașina era foarte diferită de cea pe care o voi pilota la Barcelona (la sfârșitul lunii ianuarie, în timpul primelor teste din presezon), dar a fost bine să cunosc pneurile. De asemenea, este important să adunăm date care ne vor ajuta în lunile următoare, în pregătirea noului sezon', a adăugat el.
Aceste teste de sfârșit de sezon au avut ca scop principal testarea noilor pneuri Pirelli care vor echipa mașinile în 2026. Pneurile vor avea în continuare diametrul de 18 inci, dar vor fi puțin mai înguste.
Sezonul 2026 va fi marcat de introducerea unor noi reglementări tehnice care vor modifica semnificativ monoposturile, făcându-le mai ușoare, mai agile, dar mai puțin rapide.
Noul campion mondial, britanicul Lando Norris (McLaren), a participat la rândul său la această zi de teste, la fel ca și coechipierul său australian Oscar Piastri și cei doi piloți Ferrari, monegascul Charles Leclerc și englezul Lewis Hamilton.
Olandezul Max Verstappen a absentat însă de la aceste teste, la fel ca și britanicul George Russell (Mercedes).
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)