03h01 CEST
17/04/2026
'Credem mai mult ca oricând în noi', a subliniat antrenorul lui Bayern München, Vincent Kompany, după calificarea echipei sale în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, fază în care o va înfrunta pe Paris Saint-Germain, campioana europeană en-titre, relatează AFP.
După ce a câștigat prima manșă cu 2-1 pe stadionul Santiago Bernabeu, Bayern Munchen a fost condusă de trei ori (1-0, apoi 2-1 și 3-2), dar a reușit să obțină o victorie cu 4-3 în fața lui Real Madrid, pe finalul meciului, prin golurile marcate de Luis Diaz (min. 89) și Michael Olise (90+4), la doar câteva minute după eliminarea lui Eduardo Camavinga.
'Cum aș putea descrie cel mai bine această seară? Imaginile vorbesc de la sine. Ceea ce îmi voi aminti cel mai mult este această unitate incredibilă la fiecare nivel, cu jucătorii și fanii noștri. Și faptul că am crezut până la sfârșit, că nu vom renunța niciodată după două bătălii grele împotriva unui Real Madrid extraordinar', a subliniat Vincent Kompany în conferința de presă de după meci.
Aceasta este a șaptea oară în acest sezon când Bayern a reușit să câștige după ce a fost condusă la scor, o dată în Liga Campionilor și de șase ori în campionat.
În semifinale, Bayern va da piept cu Paris Saint-Germain, care a trecut de Liverpool în sferturile de finală. 'Mai avem doar meciuri mari de jucat până la sfârșitul acestui sezon. Va trebui să facem tot ce putem pentru a ajunge în finală. Credem în noi mai mult ca niciodată', a adăugat tehnicianul belgian.
Vincent Kompany, însă, va trebui să urmărească prima manșă a semifinalei din tribune, după ce a primit un nou cartonaș galben.
'Nu sunt fericit să primesc un cartonaș galben care mă va face să ratez prima manșă de pe Parc des Princes. Nu cred că l-am meritat. Cu atâta emoție într-un meci de o asemenea importanță și miză, mi-ar fi plăcut ca arbitrul să fie puțin mai indulgent. Dar echipa poate câștiga și fără mine la Paris', a spus antrenorul belgian.
'Dacă Luis Enrique va trebui vreodată să urmărească prima repriză din tribune, mă voi duce să mă așez lângă el', a adăugat într-o notă de umor Kompany, făcând aluzie la faptul că antrenorul lui PSG și-a făcut un obicei din a urmări meciurile din tribune.
Bayern Munchen s-a calificat dramatic în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Real Madrid cu scorul de 4-3 (2-3), miercuri seara, pe Allianz Arena, în manșa secundă a sferturilor de finală.
Aleksandar Pavlovic (6), Harry Kane (38), Luis Diaz (89), Michael Olise (90+4) au înscris pentru Bayern, într-un meci foarte spectaculos, mai ales în prima repriză, în timp ce pentru iberici au punctat Arda Guler (1, 29) și Kylian Mbappe (44).
În semifinale, Bayern o va înfrunta pe deținătoarea trofeului, Paris Saint-Germain, care a eliminat-o pe Liverpool (2-0 și 2-0).
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)